Pregătiți-vă pentru o seară în care jazzul se întâlnește cu solidaritatea! 🎶
Pe 11 septembrie 2026, sunteți invitați la Concertul Caritabil „Jazz for Joy”, parte din inițiativa Buzău 21K, un eveniment dedicat sprijinirii proiectelor caritabile din comunitate.
Pe scenă vor urca Răzvan Florescu Quartet, iar în deschidere va concerta Trupa SG Project. Seara va include și o tombolă cu premii, pentru ca bucuria muzicii să fie completată de momente speciale.
Concertul este o oportunitate de a susține AMURTEL România, una dintre organizațiile beneficiare ale Buzău 21K, care oferă un cămin sigur, mese calde, sprijin educațional și suport emoțional celor 12 copii din Centrul Rezidențial din Pănătău, județul Buzău.
Prin participarea dumneavoastră, muzica și solidaritatea devin o forță a binelui. Împreună putem contribui la un viitor mai sigur pentru copiii din Familia AMURTEL. 💙
Eveniment realizat cu sprijinul Fundația Comunitară Buzău, Rotary Club Buzău și Exotique.
🔗 Înscrieri, detalii și donații:
https://amurtel.ro/jazz-for-joy-buzau-21k/